Skip to content

Oportunitate pentru tineri: Campania MY World 360°/TL înscriere: mâine,15 august 2019

August 14, 2019

Organizația Națiunilor Unite, în cadrul campaniei de acțiune a ODD-urilor, se află în căutarea unui tânăr cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani, interesat de acțiune climatică și reducerea inegalităților!

Recunoscând potențialul tehnologiilor imersive precum realitatea virtuală, Campania de acțiune a Națiunilor Unite cu focus pe cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) și Oculus invită tinerii din întreaga lume să aplice la campania MY WORLD 360° ca o modalitate de a-și împărtăși perspectivele și de a promova acțiuni pozitive cu privire la implementarea Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă.

Tinerii joacă un rol mult mai important decât pot crede; ei pot fi și creatori care spun povești  ce aduc schimbare. MY WORLD 360° invită tinerii de pretutindeni să devină creatori media 360° și să-și împărtășească perspectivele cu privire la modul în care Obiectivele de Dezvoltare Durabilă sunt relevante în comunitățile lor.

Instrumentele și resursele digitale îi ajută pe participanți să învețe despre ODD-uri, să dezvolte abilitățile necesare pentru a împărtăși poveștile lor într-un mod imersiv și convingător.

Prin participarea la MY World 360°, tinerii au posibilitatea de a învăța abilități creative și tehnice, de a-și comunica ideile și de a avea un impact asupra problemelor  din comunitățile lor.

Termenul limită de aplicare pentru această oportunitate este mâine, 15 august 2019, așa că grăbește-te să te înscrii și tu!

Cele mai bune povești vor fi proiectate la Adunarea Generală a ONU din septembrie 2019 la New York.

Pentru mai multe informații vă invităm să accesați pagina oficială: http://www.mladiinfo.eu/2019/07/23/un-sdg-world-360o-competition/

Advertisements

FOND este în căutare de un nou coleg voluntar! Termen limită pentru înscriere: 6 august 2019

July 23, 2019

caută voluntari!2

Ești student/ă sau masterand/ă și ești pasionat de politicile europene, în special politica de cooperare pentru dezvoltare? Te așteptăm pentru a fi voluntar în cadrul Federatiei Organizatiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare din România – FOND și a-ți dezvolta alături de noi cunoștințele și abilitățile într-un mediu de lucru flexibil și deschis.

Durata programului de voluntariat este de 2 luni, cu posibilitate de prelungire, iar programul de lucru este unul flexibil, part-time (4 ore/ zi).  Voluntariatul nu este remunerat.

Candidatul ideal/ candidata ideală:

  • Student(ă)/ masterand(ă) la facultăţi de profil (Ştiinţe Politice, Relaţii Internaţionale, Studii Europene, etc.);
  • Interes în domeniul politicii de cooperare pentru dezvoltare/ dezvoltării internaționale;
  • Dorinţă de cunoaştere și disponibilitate de implicare;
  • Persoană proactivă și cu spirit de echipă.

Responsabilități voluntar FOND:

  • Sprijinirea echipei în activități administrative în cadrul principalelor proiecte FOND în desfășurare, în special Forumul ONG de la Marea Neagră (blackseango.org);
  • Sprijinirea echipei în activități de comunicare externă (rețele socializare/sociale, website FOND/ Black Sea NGO Forum, blog Fii Cetățean Global etc.);
  • Realizarea de cercetări online și scurte documente de conținut;
  • Asistarea în organizarea de evenimente (gestionare baze de date, follow-up evenimente etc).

Ce îți oferim:

– oportunitatea de a lucra într-o echipă tânără, profesionistă și dinamică;

– oportunitatea de a-ți dezvolta aptitudinile de organizare, de comunicare și personale;

– oportunitatea de a cunoaște mediul ONG la nivel național și de a face networking cu diferite organizații neguvernamentale din România, active în domeniul dezvoltării durabile;

– participare la evenimente FOND și ale organizațiilor member FOND pe diferite tematici legate de cooperarea pentru dezvoltare, dezvoltarea internațională, Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, educație pentru dezvoltare, ajutor umanitar etc.;

– contract de voluntariat și adeverință care să ateste implicarea ta în cadrul echipei.

Poți afla aici mai multe informații despre activitatea FOND și dacă crezi că ți-ar plăcea să te alături echipei noastre, te rugăm să ne trimiți până la data de 6 august 2019, la adresa alexandra.duica@fondromania.org următoarele documente:

  • Copie CV format Europass;
  • Scrisoare de intenţie în care să evidențiezi motivația ta de a fi voluntar FOND.

Menţionăm că doar aplicațiile complete vor fi luate în considerare şi doar persoanele selectate vor fi contactate pentru interviu.

Oportunitate pentru tineri: Ne căutăm voluntari pentru Școala Română de Dezvoltare 2019, București/ TL înscriere: 14.06.2019

June 10, 2019

Te invităm să iei parte la ediția de anul acesta a Școlii Române de Dezvoltare: From Words To Action: Fostering Synergies For Achieving The Sustainable Development Goals”, ce va avea loc în perioada 26-28 iunie, la Nod makerspace (Splaiul Unirii 160, sector 4, București).

Şcoala Română de Dezvoltare constituie deja un eveniment brand pentru comunitatea naţională de dezvoltare, la care participă reprezentanţi ai ministerelor de linie din România, ai guvernelor statelor partenere, ai sectorului neguvernamental, mediul academic, media, etc.

Dacă printre interesele tale se numără cooperarea pentru dezvoltare, dezvoltarea durabilă și implementarea Agendei 2030 și a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, atunci locul unde trebuie să fii este Școala Română de Dezvoltare.

Cum poți tu să ne ajuți:

– să întâmpini participanții și să îi conduci în săli, atât la începutul, cât și pe parcursul evenimentului;

– să fii gata să oferi suport logistic și tehnic pe parcursul evenimentului.

Ce avem noi de oferit:

-oportunitatea de a lua parte la dezbateri pe tema Agendei 2030, precum Finanțarea privind implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, Consum și Producție Responsabile, Parteneriat Public-Privat, Implicarea tinerilor în implementarea Agendei 2030, Cooperarea în Regiunea Mării Negre, dar și la workshop-uri organizate de organizații membre FOND;

– networking cu diverse organizații din România și Europa, active în domeniul dezvoltării durabile;

– ocazia de a afla informații direct de la specialiști români, și nu numai;

– contract de voluntariat și adeverință care să ateste implicarea ta în timpul evenimentului;

– implicarea în viitoare acțiuni de voluntariat organizate de FOND România.

Dacă ai terminat cu examenele sau nu și vrei să explorezi, alături de noi, principalele provocări cu care se confruntă Uniunea Europeană, în direcția unui viitor mai durabil și ce acțiuni pot fi întreprinse în acest sens, atunci ești candidatul ideal.

Pentru procesul de selecție al voluntarilor vom avea în vedere experiența anterioară în acțiuni de voluntariat, dar și interesul față de tematicile evenimentului.

Te rugăm să ai în vedere că evenimentul se desfășoară pe durata a trei zile și avem nevoie de tine în următorul interval:

  • Miercuri, 26 Iunie, începând cu ora 8:00 până la 17:30;
  • Joi, 27 Iunie, începând cu ora 8:00 până la 17:30;
  • Vineri, 28 Iunie, începând cu ora 8:00 până la 14:30.

Pentru înscrieri te rugăm să completezi următorul formular, până la data de 14 iunie: https://forms.gle/e3f76tPKPkRbj3EJA .

Oportunitate participare Săptămâna Europeană a Tineretului 2019 – Concurs video/ TL înscriere: 10 aprilie 2019

April 8, 2019

În perioada 29 aprilie – 5 mai are loc Săptămâna europeană a tineretului (European Youth Week), ce urmărește celebrarea și promovarea activităților de tineret prin evenimente organizate în toate țările participante la programul Erasmus +.

Evenimentul este organizat o data la 2 ani de către Comisia Europeană și Direcția Generală Educație, Tineret, Sport și Cultură (Directorate-General for Education, Youth, Sport and Culture – DG EAC) în parteneriat cu Parlamentul European. La nivel național, organizarea și coordonarea sunt încredințate agențiilor naționale Erasmus + în strânsă cooperare cu rețeaua Eurodesk.

Tema propusă pentru cea de-a 9-a ediție a Săptămânii Europene a Tineretului este “Democracy and me”.

Democracy and me” înseamnă să profiți de oportunitatea de a influența deciziile care ne afectează pe toți. Votul la alegeri (democrația formală), fie naționale, fie europene, este una dintre cele mai importante expresii ale participării democratice, dar nu cea mai importantă. Ceea ce se întâmplă între alegeri este la fel de important ca o democrație să prospere: votanții să se implice în munca voluntară, să vorbească cu factorii de decizie politică, să protesteze în fața unei clădiri guvernamentale sau să boicoteze (democrația prin “acțiune”). Iar accesul la noi forme de comunicare merge mână în mână cu noi forme de împărtășire a opiniilor în arena democratică.

Pentru ediția de anul acesta a Săptămânii Europene a Tineretului este organizat un concurs video, iar câștigătorii acestuia – 30 de tineri, cu vârsta cuprinsă între 18-30 de ani care locuiesc într-una dintre țările programului Erasmus+ – vor avea oportunitatea de a participa la eveniment, având toate costurile acoperite (costuri de transport + costuri de cazare pentru 29 aprilie – 1 mai).

Cei interesați trebuie să realizeze un video de 60 de secunde (chiar și cu smartphone-ul), în care să prezinte moduri în care participă la procesul de democrație, din punct de vedere al comunității, școlii, universității etc. Video-ul trebuie să fie realizat în limba engleză.

Concursul se închide în data de 10 aprilie, la miezul nopții.

Pentru mai multe informații, vă invităm vizitați pagina web oficială.

Aplică la Școala pentru Activism Transnațional/ TL înscriere: 22.04.2019

April 2, 2019

Cei de la European Alternatives lansează vara aceasta Școala de Activism Transnațional, un spațiu orientat către acțiune și reflecție, care adună participanți din mai multe locuri ale lumii pentru a experimenta modul în care se poate adopta o viziune democratică dincolo de granițele unui singur stat.

Participanții la Școala pentru activism transnațional vor lua parte la o serie de 3 ateliere (20-23 iunie la Varșovia, 12-15 septembrie la Rijeka și 6-8 noiembrie la Palermo), care combină dezbateri și cursuri participative, explorând modul în care cetățenii, mișcările sociale, partidele politice, sindicatele și alți actori relevanți acționează deja dincolo de frontiere pentru a încuraja o nouă viziune a Europei, dincolo de statul-națiune.

Eligibilitate:

Cei interesați trebuie să aibă:

> Peste 18 ani;

> Cunoștințe avansate de limba engleză;

> Disponibilitate de a participa la toate cele 3 ateliere;

> Experiențe anterioare în domenii precum: drepturile migranților, cetățenia, feminismul, genul, justiția climatică, datele și drepturile digitale;

> Disponibilitate de implicare la programul Festivalului Transeuropa 2019 din Palermo, contribuind la prezentări, dezbateri, ateliere de lucru, pe baza conținutului produs în cadrul celor 3 ateliere.

Cheltuielile de călătorie către și din locurile de formare nu sunt acoperite de organizatori, dar aceștia oferă un număr limitat de burse parțial sau integral finanțate. Alte costuri, precum cele de cazare și mesele vor fi acoperite integral.

Termenul limită pentru înscriere este 22 aprilie 2019. Înscrierea se face online aici.

Pentru mai multe informații, te invităm să vizitezi pagina web oficială.

Drumul spre construirea unei lumi mai durabile este pavat cu eforturi comune

March 25, 2019

Grădina Edenului nu mai este“, este verdictul dat de Sir David Attenborough, la ultima ediția a Forumului Economic de la Davos. Sir David a menționat totuși că mai există speranță, pentru că noi, oamenii, suntem o “specie de rezolvare a problemelor“, dar a reiterat că timpul nostru pentru a oferi soluții la fenomenul schimbărilor climatice este limitat.

Secretarul General al ONU, António Guterres, a reflectat cu privire la aceste realități în alocuțiunea sa “Starea lumii“. Schimbările climatice sunt din ce în ce mai interconectate, a spus el, dar răspunsurile sunt fragmentate. El avertizează că lipsa intervenței în acest sens este “o rețetă pentru dezastru”.

Discuțiile de la Davos privind dezvoltarea durabilă au înglobat mai multe provocări precum: inegalitatea, pierderea biodiversității și provocările de recalificare în fața automatizării, a guvernării globale, a securității cibernetice, a sistemelor alimentare și a viitorului sistemului financiar.

Noi modalități de realizare a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă

Tehnologia și finanțele – principalele elemente care favorizează avansarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) în anii următori – ar trebui să fie în centrul atenției. Chiar și cei care se confruntă cu provocări din prisma progresului tehnologic ar fi amenințați de discuțiile care subliniază potențialul inteligenței artificiale, date mari și blocuri pentru a face din lume un loc mai bun. Varietatea ideilor care schimbă jocul în această zonă ar trebui să fie un semnal de alarmă.

Desigur, tehnologia nu este soluția salvatoare pentru realizarea ODD-urilor, iar riscurile asociate, precum și beneficiile sale există.

În cadrul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), se lucrează pentru a se asigura că economiile din țările în curs de dezvoltare pot valorifica inovația în vederea eliminării sărăciei extreme.

În termeni concreți, au fost lansate Accelerator Labs în 60 de țări în curs de dezvoltare pentru a-i identifica și conecta pe aceia care lucrează pentru a obține soluții la probleme în întreaga lume, utilizând atât rețele locale, cât și date din surse noi, variind de la medii sociale la imagini satelit.

Laboratoarele Accelerator vor permite PNUD să își conecteze rețeaua globală și expertiza de dezvoltare care se întinde pe 170 de țări, pentru a sprijini țările în prioritățile lor naționale de dezvoltare, lucrând în cele din urmă spre o gamă largă de ODD-uri.

Este esențial să înțelegem modul în care aceste schimbări ar putea avea un impact asupra țărilor în curs de dezvoltare care depind de aceste lanțuri de valori pentru a-și susține strategiile de dezvoltare bazate pe export.

Tinerii se confruntă astăzi cu provocări considerabile în crearea propriului viitor

În economiile cu venituri mari, perspectivele tinerilor au scăzut și există preocupări semnificative pentru poziționarea acestora pe piața forței de muncă și pentru viitorul securității lor financiare. Situația este mai gravă pentru tinerii din țările cu venituri mici, unde mulți angajați sunt implicați în ocuparea forței de muncă informale.

Multe dintre provocările globale la adresa dezvoltării sunt deosebit de importante pentru copii și tineri. În urma Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă liderii mondiali au stabilit Obiectivele Dezvoltării Durabile (SDG) pentru 2030. Obiectivele reiterează faptul că tinerii reprezintă o forță de dezvoltare – dar asta numai dacă li se oferă oportunitățile necesare pentru a-și atinge potențialul, pentru a sprijini dezvoltarea și pentru a contribui la pace și securitate în întreaga lume.

Cercetătorii NASA raportează că Pământul este mai verde decât acum 20 de ani – și asta datorită Chinei și Indiei

March 19, 2019

Lumea este literalmente un loc mai verde decât acum 20 de ani, iar datele furnizate de sateliții NASA au dezvăluit o sursă contraintuitivă pentru o mare parte a acestei noi situații: totul se datorează Chinei și Indiei.

Acest nou studiu arată că aceste două țări (cu cele mai mari populații din lume) ocupă poziții fruntașe în materie de îmbunătățire a ecologizării pe uscat. Acest rezultat își are sursa în programele ambițioase de plantare a copacilor din China și din agricultura intensivă a acestor țări. În 2017, India și-a depășit propriul record mondial pentru cei mai mulți copaci plantați, după ce voluntarii s-au adunat pentru a planta 66 milioane de copaci în doar 12 ore.

Fenomenul de ecologizare a fost detectat pentru prima oară de către cercetătorii care au folosit datele satelitului la mijlocul anilor 1990, dar nu știau dacă activitatea umană a fost una dintre principalele sale cauze directe.

Această nouă perspectivă a fost posibilă printr-o înregistrare de aproape 20 de ani, folosind un instrument NASA care orbitează Pământul de pe doi sateliți. Acesta se numește Spectroradiometrul și are o rezoluție moderată sau MODIS, iar datele sale de înaltă rezoluție oferă informații foarte precise.

China și India reprezintă o treime din procentul de ecologizare, dar teritoriile lor reprezintă doar 9% din suprafața planetei acoperită de vegetație – o constatare surprinzătoare, având în vedere noțiunea generală de degradare a terenurilor în țările populate din cauza supraexploatării“, a declarat Chi Chen de la Departamentul de Pământ și Mediu, din cadrul Universității din Boston și principalul autor al studiului.

Cercetătorii subliniază însă că această creștere de vegetație văzută în întreaga lume nu compensează pagubele cauzate de pierderea vegetației naturale din regiunile tropicale, cum ar fi din Brazilia sau Indonezia.

Cercetarea a fost publicată în data de 19 februarie a.c., în revista Nature Sustainability și este disponibilă online aici: https://www.nature.com/articles/s41893-019-0220-7 .


Resurse utile:

https://www.goodnewsnetwork.org/kokota-island-adapts-to-climate-change-by-planting-thousands-of-trees/

https://www.goodnewsnetwork.org/people-have-passively-planted-over-30-million-trees-simply-by-surfing-the-web/

https://www.goodnewsnetwork.org/german-12-year-old-boy-plants-1million-trees-takes-over-un-program-to-plant-a-trillion-more/