Skip to content

Alte gânduri – ale ideii câştigatoare : Catalina Dobre

November 27, 2009

Picura încet, zdrobind fereastra sub palma stropilor. O monotonie  imprevizibilă, dar…monotonie, în aceeaşi zi de toamnă.

Plânsese. Pe  urmele ferestrei, lacrimile sale se împreunaseră cu stropii. Ai putea spune că plouă în casă. Plouă, dar…nu la fel.

Dansase. În ziua aceea. Venea de la şcoală, cu mâinile pline de boabe de tei, frunze –veştede- şi nuci. Apoi, vântul a început să mişte dansurile, iar stropii – să cadă. A aruncat tot ce avea – ghiozdan, plase, lume – şi a început să se învârtească. Încetul cu încetul, cercul s-a transformat în dans…elipsă…fără regulă, fără forme, liberă. Dansase. În acea zi de toamnă.

Libertatea. Aşa cum ar vrea s-o simtă în fiecare zi…

***

A ajuns la orfelinat cu mâinile pline de toamnă, cu sufletul liber şi plin de o speranţă…ucigătoare. Părinţii ei ajunseseră acolo de ceva timp şi o aşteptau, pentru obişnuita vizită săptămânală. Nu mai ştia dacă ei o iubesc sau nu, dar ştia că devenise o povară din ce în ce mai grea pentru ei. Fără bani, au fost nevoiţi să o lase acolo până…când? Simţea că le este greu să vină să o viziteze . Poate pentru că le era ruşine să îi mai spună , pentru a atâta oară, că încă nu au strâns suficient de mulţi bani pentru a o lua acasă. Desigur că o iubesc. Altfel, ar fi ţinut-o lângă ei, constrângând-o să îi ajute, şi să…renunţe la şcoală. Nu a renunţat la şcoală. Dar ar fi preferat mai mult să o facă. Pentru a mai rămâne cu ei….

Dar , cel puţin , găsise avantajul educaţiei: voia să înveţe, să ajungă departe, să strângă suficienţi bani pentru a-i ţine aproape. Aşa că lupta, cu voinţă şi încredere, pentru un viitor mai bun…Voia să spargă regula aceasta a oamenilor săraci, fără şansă la o viaţă decentă şi…liberă. Voia să le arate tuturor că se poate, voia să le arate tuturor că se merită să trăieşti. Nu doar pentru a lupta pentru bani, nu banii sunt adevărata problemă. Ci pentru familie, pentru iubire, pentru tot ceea ce durează. Ce nimeni nu-i poate lua. Nici măcar orfelinatul acela..

Copiii cu care împărţea viaţa acolo, erau resemnaţi. Credeau că aşa vor rămâne mereu, dar ea…voia să le arate tuturor că se poate!

***

-Fă ceva pentru tine! De ce te resemnezi acum? Renunţi? Ce vrei? Să continui viaţa părinţilor tăi??

-Dumneavostră vă este uşor să vorbiţi…Se vede că aveţi bani, nu vă faceţi probleme, nu vă îngrijoraţi că va veni iarna şi nu aveţi cu ce să vă faceţi focul, că nici măcar  nu aveţi ce să mâncaţi diseară…Noi…culegem buruieni şi le facem supă. De doi ani de zile, de când tata a fost dat afară, mâncăm numai supă. Nu am mai pus gura pe mâncare adevărată ….

-Crezi că eu m-am născut bogată? Crezi că nu am ştiut ce înseamnă să munceşti pentru pâinea pe care o mănânc?

-Nu am vrut să spun că nu aţi muncit ca să ajungeşi aici. Doar că..probabil aţi avut condiţii mai uşoare…

-Condiţii uşoare? Când aveam 13 ani, părinţii mei m-au dus la orfelinat, pentru că nu mai aveau cu ce să mă crească. În fiecare săptămână, veneau la mine, promiţându-mi că săptămâna viitoare vor  fi strâns suficienţi bani pentru a mă lua acasă. Săptămână de săptămână mi-au spus asta, timp de 5 ani de zile.Timp de 5 ani de zile, am aşteptat săptămână după săptămână să mă întorc acasă.  Nu au strâns niciodată banii necesari.Îmi dădusem seama de asta, aşa că m-am pus pe învăţat. M-am ţinut de carte, pentru că ştiam că este singura care mă putea ajuta. Am făcut 18 ani, şi am plecat de la orfelinat. Cu bursă, la cea mai bună universitate de medicină din ţară. Am luat bursă şi în străinătate. Am văzut atâtea locuri – mi s-a deschis în faţă o lume cu totul nouă, şi …minunată. Începusem să lucrez din primele săptămâni de universitate, mai ales în străinătate, şi am câştigat bani, pe care îi trimiteam părinţilor mei acasă. Eu nu aveam nevoie. Le-am dat lor, să îi strângă, pentru când mă voi întoarce eu. Am terminat facultatea şi am rămas să lucrez în străinătate –să mă perfecţionez – pentru câţiva ani. Când m-am întors, am simţit cu adevărat că nu luptasem pentru bani -nu!- ci pentru noi! Pentru familia mea şi pentru toţi cei care nu mai aveau nicio speranţă…

-Aţi venit aici, şi aţi devenit cea mai bună în domeniu. Aţi înfiinţat o fundaţie, să îi ajutaţi pe cei care au fost ca dumneavoastră. Şi pe mine. Acum am înţeles…Nimic nu este imposibil! Trebuie să avem voinţă şi să ştim pentru ce luptăm…pentru ce merită să luptăm…

***

Printre frunzele de toamnă, s-au aliniat – răzleţe, paradoxal de răzleţe- picioare goale. Copiii de acum, sau cei de dinainte de a fi fericiţi, familii, şi ea – în mijlocul lor. Ajutându-i. Vântul începu să  îngâne sonatele lui Bach, prin frunzele galbene, şi mici stropi de ploaie începură să cadă. O mulţime de mâini pline de frunze , nuci şi boabe de tei, începură să gâdile vălul de aer -şi, cu ele, întreaga lume- începură să danseze. Liber, în elipse, dansuri…ale libertăţii. Şi ale fericirii împlinite, doar ce căpătate, sau ce aşteaptă să vină. Acelaşi dans al prezentului optimist, eliberându-se. Toţi…cu ea de mână….

„ Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!”

Advertisements
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: